Corpul uman este expus la un număr mare de probleme de sănătate, mai ales fizice. Unele sunt cauzate datorită factorilor exterior, altele datorită celor interni, precum dezechilibrele hormonale.
Gonartroza se mai numește osteoartrita genunchiului. Boala este degenerativă și afectează articulațiile. Aceasta poate ajunge până în momentul în care cartilajul este distrus complet, rezultatul final fiind deformarea articulațiilor.
Începutul patologiei se asociază în mare parte cu modificările la nivel structural ale țesutului cartilajului la un nivel molecular. De obicei, persoanele care suferă de gonartroză la un genunchi au cele mai multe șanse să manifeste boala și la celălalt picior.
Astfel, se va ajunge la expunerea articulației osoase. Corpul uman va reacționa instinctiv atunci când va simți cartilajul dispărând. Va crește masa osoasă în zonele periferice, proces care duce spre creșterea osteofitelor.
Care sunt cauzele gonartrozei?
Principala cauză a gonartrozei este excesul masei corporale. Obezitatea nu aduce nimic bun cu ea. Supraponderabilitatea corpului joacă un rol major în deteriorarea cartilajului.
Este suficient ca indicele de masă corporală să fie mai mare de 27. Din acest punct, persoanele sunt deja expuse dezvoltării osteoartritei genunchiului.
Nici sporturile de performanță nu sunt tocmai recomandate pentru sănătatea genunchilor, în special:
- fotbalul;
- rugby-ul;
- sporturile de contact.
Toate acestea vor expune genunchii la leziuni serioase, care uneori au efecte ireversibile. Inevitabil se va ajunge la deformarea genunchiului. Alte cauze care pot conduce spre apariția acestei patologii sunt:
- vârsta înaintată;
- tulburările endocrine;
- tulburările metabolice;
- dezechilibrele hormonale;
- leziunile de la nivelul genunchilor;
- bolile inflamatorii, printre care reumatismul sau artrita;
- anomalii genetice de la nivelul structurii țesăturilor.
Cum se manifestă gonartroza?
Ca și orice altă boală, gonartroza se manifestă sub anumite forme, mai mult sau mai puțin intense. Durerea din timpul mișcării este primul semn ce te va anunța că există o problemă la nivelul genunchilor.
Membrul afectat poate să fie salvat prin limitarea activității fizice. Adesea se ajunge la restrângerea vieții profesionale. Așadar, se ajunge la o anumită restrângere a mobilității și se schimbă stilul de viață.
În următorul stadiu, durerea poate să apară și în stare de repaus, conturul articulației îngroșându-se permanent. Inevitabil se va ajunge la deformare.
Vei observa un mers mai diferit la persoanele care suferă de patologie. Vor tinde să îndoaie genunchiul spre exterior, înclinând trupul spre lateral și față.
Lungimea pasului este un alt factor după care poți depista dacă suferi sau nu de patologie. Aceasta de obicei se limitează. Majoritatea pacienților nu vor simți nimic în perioada incipientă a modificărilor degenerative.
Pe măsură ce se dezvoltă, gonartroza afectează cartilajul până când nu va mai putea să îndeplinească anumite funcții. Ca urmare a degenerării, se va pierde elasticitatea.
Cartilajul afectat devine foarte sensibil în cazul șocurilor. Membrana sinovială suferă la rândul său o inflamație. La rândul său, capsula articulației va suferi de:
- hipertrofie;
- îngroșare;
- cicatrizare.
Care sunt tipurile de gonartroză?
La fel ca și alte afecțiuni de care corpul uman poate suferi, gonartroza este de mai multe feluri. Din punct de vedere clinic, pot fi depistate 3 tipuri de. Acestea se vor distinge în funcție de poziționarea și modificările ce au loc la nivelul cartilajului afectat.
Formele inițiale se numesc unicompartimentale. Boala va progresa, cuprinzând și celelalte compartimente. Boala devine bicompartimentală. În stadiul final boala se numește globală.
Iată cele 3 forme ale patologiei degenerative:
- forma internă – se observă îngustarea spațiului articulației; în majoritatea cazurilor se produce în cazul persoanelor supraponderale;
- a doua formă – este o formă femuro-patelara; spațiul se îngustează între paletă și femur;
- a treia formă – se numește gonartroza laterală; se produce mai ales în cazul persoanelor care au forma picioarelor în X.
Cum se poate diagnostica gonartroza genunchiului?
Primul pas pe care trebuie să-l faci atunci când simți că ceva nu este tocmai în regulă, este să apelezi la un consult de specialitate a medicului. Doctorul de specialitate se numește ortoped.
Acesta este cel ce va efectua examenul clinic prin intermediul unor teste ce vor permite evaluarea mobilității. Uneori se recomandă:
- radiografia;
- tomografia;
- RMN-ul.
Unul dintre cele mai clare semne ale bolii este prezența osteofitelor. Acestea se formează în timpul creșterii marginilor articulațiilor, ca răspuns automat al corpului împotriva patologiei.
Care este tratamentul gonartrozei?
Gonartroza este o boală ce afectează genunchii. Fiind degenerativă, va fi nevoie de un tratament extrem de complex, kinetoterapie și recuperare medicală.
Totul depinde de stadiul în care se află persoana suferindă, dar și de:
- vârstă;
- factorii de risc;
- factorii favorizanți;
- expertiză chirurgicală;
- precocitatea diagnosticului;
- capacitatea de a evita factorii care au declanșat boala.
Din fericire, pacienții care se află într-un stadiul incipient mai au șansă, deoarece este un stadiu reversibil. Așadar, osteoartrita poate fi vindecată. Însă, este nevoie de recuperare medicală.
Tratamentul presupune abordarea unor tehnici regenerative care au rolul de a reface cartilajul afectat. Există situații în care pacientul nu poate beneficia de tratament.
Astfel, acesta poate alege o variantă conservatoare, ce se axează pentru ameliorarea durerilor, dar și reducerea progresiei bolii. Programul conservator va include:
- un program de slăbire;
- modificarea stilului de viață;
- medicamente;
- kinetoterapie;
- exerciții de fizioterapie;
- utilizarea de dispozitive ortopedice.
Toate acestea au rolul de reduce presiunea asupra genunchiului afectat. În cazul formelor mai avansate, pacienții pot apela la intervenții chirurgicale. Acestea au rolul de a corecta axul piciorului. Intervențiile sunt asociate cu tehnicile de reconstrucție a ligamentelor. Tehnicile se numesc osteotomii.
În cazul chirurgiei s-a introdus tehnologia. Totul se datorează faptului că o eroare de numai 2-3 grade poate avea efectele nedorite. Așadar, intervențiile actuale sunt capabile să realizeze corecții milimetrice. În cazul persoanelor ce se află în stadiul final, singura soluție este o intervenție chirurgicală de protezare articulară.
În ultimă instanță, cartilajul este aproape în totalitate deteriorat. În funcție de gradul de afectare, se va alege o anumită proteză parțială sau totală.
Gonartroza este una dintre cele mai frecvente cauze de handicap la nivel mondial. Patologia progresivă afectează mai mulți oameni decât îți poți închipui. Însă, depistată la timp și aplicat tratamentul corect, există șanse reale de însănătoșire. Prin urmare, apelează la sfatul medicului și urmează tratamentul corect pentru a te bucura din nou de viață la maximă intensitate.